Festival- Concurs ”Floare Giroceană” ediția a V-a - galerie foto

Scopul manifestării este de a identifica  talentele  în rândul preșcolarilor și de a îmbogăți universal cunoașterii copiilor în domeniul folcloric. Desfășurarea acestui festival dă posibilitatea copiilor de a lua contact direct cu valorile și tradițiile culturale, cu portul și graiul din Banat, de a se întoarce la tot ceea ce este autentic.

Festivalul –concurs s-a desfășurat în grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc , în prezența a numeroși  pasionați de folclor din mai multe regiuni ale tării, precum și din Serbia.

Organizatoarea acestui festival a fost Grădinița P.P. Giroc, condusă de d-na educatoare coordonatoare Terteci Lenuța, în colaborare cu ISJTimiș, primăria comunei Giroc și  conducerea Liceului Teoretic „David Voniga” Giroc, condus de domnii directori Pascu Mihaela și Petchescu Nicolae.

Festivalul adresat preșcolarilor a cuprins trei secțiuni:

  • recitare în grai popular;
  • dans popular;
  • interpretare vocală

Participanții au fost jurizați de o comisie alcătuită din profesori de specialitate, iar ca prezentator a fost interpreta și realizatoarea emisiunii folclorice Felicia Stoian.

La acest festival au participat 18 grădinițe partenere: din Sebia-Kikinda , Gradinița Voinicelul Satu Mare, Grădinița Biled, Eșelnița, Șag, Peciu, Dudeștii Vechi, Ciacova, Chișoda, Denta, Caransebeș etc.

Mulțumim Primăriei  Comunei Giroc  și Consiliului Local pentru implicarea în desfășurarea acestui festival.

PROF. INV. PREŞC: GHERBAN LAURA
ED. COORDONATOR: TERTECI LENUŢA

Galeria foto de mai jos, semnată ca de obicei deee... Tibiiiiii Szasz! Mulțumim Tibi!

Parteneri media